Miercuri, 15 noiembrie 2017, profesorii și studenții Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București participă la vernisajul expoziției ,,Elogiul latinității”.
Expoziția aduce în atenția publicului o selecție a devizelor în limba latină ale unor instituții publice de învățământ și de cultură din țară și din străinătate, însoțite de semnificația aferentă. Nelipsite din heraldica de tradiție a lumii, din componența blazoanelor sau a logo-urilor, devizele susțin idealurile care dau sens lumii. Fie că este vorba despre țări, orașe, instituții de învățământ superior sau alte instituții de stat, devizele în limba latină concentrează misiunea și valorile culturale și identitare ale unui spațiu, înscriindu-le totodată într-un larg context internațional.
Deschiderea vernisajului expoziției se va desfășura în prezența conf. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române, a graficianului Mircia Dumitrescu, membru al Academiei Române, a prof. dr. habil. Ioana Costa, membru al Departamentului de Filologie Clasică şi Neogreacă al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, și a prof. dr. habil. Liviu Franga, decanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.
Studenţii Departamentului de Filologie Clasică şi Neogreacă, coordonați de prof. univ. dr. Liviu Franga, vor prezenta în cadrul evenimentului un colaj de texte din opera ovidiană și modernă, realizat cu ocazia bimilenarului morţii poetului latin Ovidius.
În cadrul vernisajului, corul Colegiului Naţional Bilingv „George Coşbuc” – „Papillon”, câștigător al premiului al III-lea la Olimpiada Națională Corală, coordonat de prof. Mariana Stoian, va susține un recital de cântece în limba latină și în limba franceză: Panis angelicus de César Franck din Missa în La major opus 12, Ave Maria de Javier Busto, Belle qui tiens ma vie de Thoinot Arbeau, Les Champs-Élysées de Michael Wilshaw, armonizare de Claude Poletti, text în limba franceză de Pierre Delanoë.
Pe întreaga durată a expoziției va fi proiectat filmul Noi și Ovidius. Un exercițiu de receptare, realizat de Alice Iamandi și Ovidiu Achim.
Expoziția este organizată de Muzeul Național al Literaturii Române (Calea Griviței, nr. 64 – 66) și poate fi vizitată între orele 9:00 și 16:00, în perioada 15 noiembrie – 6 decembrie 2017.
Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile.
Mai multe detalii despre programul expoziţiei „Elogiul latinității” pot fi consultate aici.