Facultatea de Drept a Universității din București sărbătorește anul acesta 158 de ani de existență. În acest context aniversar, Facultatea de Drept are bucuria să fie alături de profesorul universitar Nicolae Volonciu la sărbătorirea vârstei de 90 de ani. Evenimentul aniversar va avea loc vineri, 24 noiembrie 2017, începând cu ora 15:00, în Aula Magna a Facultății de Drept.
Sărbătorirea profesorului Volonciu se adaugă unui alt eveniment, care a avut loc în data de 17 octombrie 2017, când Președintele României a semnat decretul prin care a oferit domnului profesor Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Cavaler.
Cu această ocazie aniversară, cei care au lucrat îndeaproape cu prof. univ. dr. Nicolae Volonciu au pregătit un volum de mărturii și studii juridice dedicat domniei sale. Volumul este coordonat de conf. univ. dr. Cristian Mitrache și lect. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir, fiind publicat la Editura Universul Juridic, partener al evenimentului.
De asemenea, în cadrul manifestării va fi lansată și cartea „Amintiri din patru țări”, un volum care reunește unele dintre cele mai prețioase memorii ale profesorului Volonciu, în colaborare cu Editura Solomon. În același timp, cartea reprezintă o incursiune în istoria României începând cu 1927, redată cu prospețimea sau maturitatea, după caz, a vârstei povestitorului și încununată cu o sumă de învățăminte folositoare tuturor.
La aniversare sunt invitați să participe foști studenți, doctori și doctoranzi ai domnului profesor, cadrele didactice din învățâmântul juridic, studenții facultăților de drept, precum și alți profesioniști ai dreptului interesați de eveniment.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, nefiind necesară confirmarea participării la eveniment.