Luni, 31 octombrie 2016, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București organizează un nou seminar ”Medieval Europe and Beyond”. Seminarul va avea loc la sediul IRH-ICUB (Str. D. Brândză, nr. 1) în sala de conferințe, începând cu ora 17:00. În cadrul seminarului, va avea loc o masă rotundă intitulată ”Beyond ‘feudalism’: the alternatives”. Invitații la eveniment vor discuta despre următoarele lucrări: Brown, ‘The tyranny of a construct’, (1974), Reynolds, Fiefs and Vassals (1994), Cheyette, recenzie a Fiefs and Vassals, Speculum 71; Feudalism, ed. S. Bagge et al. (2011).
Seminarul ”Medieval Europe and Beyond”este conceput ca un loc de întâlnire pentru istorici, oameni de știință din domeniul social și filosofi interesați de discutarea evoluțiilor recente în studiul Europei medievale. Comparațiile între Europa Latină, Bizanț și Islam, și între antichitatea târzie, Evul Mediu și perioada modernă timpurie sunt încurajate. Grupul de cercetători nu se limitează la discutarea studiilor medievale, ci deschide căi spre alte domenii. Întâlnirile includ mese rotunde, lecturi ale surselor primare, seminarii metodologice și prezentări ale lucrărilor în curs. Organizatorii seminarului ”Medieval Europe and Beyond ” sunt Ionuț Epurescu-Pascovici, cercetător la New Europe College și Marian Coman, lector la Universitatea din București și cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Române “Nicolae Iorga”. Mai multe detalii despre organizatori puteți accesa aici. Fiecare an academic este dedicat unei teme generale. Tema pentru anul universitar 2016-2017 se intitulează ”From Lordship to State”. Este tot mai evident că efortul de continuitate între reforme instituționale medievale și nașterea statului modern trebuie să definească o înțelegere nuanțată a instituțiilor și practicilor medievale, care este esențială pentru introducerea modernității politice europene în perspectivă istorică. Tema din acest an aduce în atenție diversitatea formelor politice medievale și, mai precis, traiectoria politicilor societății medievale de la domnia specifică erei post-carolingiene până la regatele centralizate ale Evul Mediu târziu.
Mai multe informații despre seminarul ”Medieval Europe and Beyond” pot fi consultate aici.