În perioada 27-29 octombrie 2016 a avut loc, la Universitatea „La Sapienza” din Roma, conferința internațională Workshop on Urban Geomorphological Heritage organizată la inițiativa profesorului Emmanuel Reynard de la Universitatea din Lausanne, directorul Institutului de Geografie și Durabilitate și, totodată, Profesor Honoris Causa al Facultății de Geografie al Universității din București, în colaborare cu dr. Paola Coratza (Universitatea din Modena) și dr. Alessia Pica (Universitatea La Sapienza din Roma).
Concepută ca workshop exploratoriu, sub egida IAG – Geomorphosites Working Group (International Association of Geomorphologists), conferința a reunit aproape 100 de cercetători din Europa (Italia, Franța, Elveția, Portugalia, Slovenia, Polonia, Cehia, România), Africa de Nord (Maroc), în domeniul geomorfologiei, dar și din domenii adiacente (geologie, arheologie, istorie, muzeografie, urbanism etc).
Facultatea de Geografie a Universității din București a fost reprezentată cu succes de către o parte din membrii Departamentului de Geomorfologie-Pedologie-Geomatică, care au susținut o prezentare orală la secțiunea destinată morfodinamicii antropice (Photogrammetric modelling for medieval site mapping. A case study from Curtea de Argeș, Romania). Lucrarea este rodul colaborării geografilor universitari (prof. univ. dr. Bogdan Mihai, lect. univ. dr. Constantin Nistor) cu specialiști în geomatică din domeniul privat, de la firma GISBOX Romania Srl (drd. Liviu Toma, drd. Irina Cârlan). De asemenea a fost prezentat un poster cu problematică de geoturism în Capitală (prof. univ. dr. Laura Comănescu, prof. univ. dr. Alexandru Nedelea).
Obiectivele acestei conferințe au fost: analiza geomorfositurilor integrate spațiului urban, metodologiile de evaluare și cartografiere a geomorfositurilor urbane, geoturismul urban, interpretarea și popularizarea geomorfositurilor urbane, relația patrimoniu cultural-geopatrimoniu în spațiul urban, conservarea geopatrimoniului și dinamica urbană, geopatrimoniul și planningul urban.
Evenimentul a debutat cu un curs intensiv cu tematica „Metode de analiză geomorfologică în spațiul urban și a geopatrimoniului urban”, fiind urmat de peste 30 de comunicări orale și postere, cu o tematică selecționată de către comitetul internațional, de referenți, în cadrul unor secțiuni tematice: sesiunea plenară, morfodinamica antropică, geomorfositurile urbane, geoturismul, sesiunea destinată posterelor.
Conferința a fost întregită, în mod strălucit, de o aplicație de teren cu tematica „Geopatrimoniul Romei”. Organizată de către geografii de la Universitatea „La Sapienza”, aceasta a urmărit în mod simbolic și fundamentat științific, patru dintre cele Șapte Coline ale Romei (Septimontium), de la Circus Maximus și până la Aventino și Insula Tiberina din albia Tibrului. Explicațiile oferite cu generozitate de către dr. M Del Monte și dr. Alessia Pica au arătat indubitabil integrarea multitemporală într-o formulă inovativă a reliefului vulcanic și fluviatil în structurile urbane antice dar și mai noi, în fizionomia uneia dintre cele mai vechi și mai interesante capitale europene.
Dincolo de noutatea abordărilor tematice, conferința Workshop on Urban Geomorphological Heritage este prima cu această tematică de până în prezent. Inițiată ca manifestare științifică de către cercetători din domeniul geomorfologiei din Italia și Elveția, aceasta a arătat de la bun început caracterul interdisciplinar al acestei noi direcții de analiză a reliefului, precum și un potential important pentru cercetările viitoare. În plus, aplicația mobilă de geoturism realizată de către colegii de la Universitatea „La Sapienza”, a exprimat și mai mult caracterul inovativ al acestor abordări.
Manifestarea a fost organizată în colaborare cu Universitatea din Modena și Regio Emilia și Universitatea din Lausanne, Institutul de Geografie și Durabilitate (Elveția) și s-a aflat sub egida AIGEO (Asociația Italiană de Geografie Fizică și Geomorfologie), ProGEO (Asociația Europeană a Conservării Geopatrimoniului), precum și Asociației Italiene de Geologie și Turism.