În cadrul celei de-a XIV-a Conferință Național de Învățământ Virtual – proiect educațional și de cercetarea al Universității din București, desfășurat în parteneriat, la Universitatea din Craiova, s-a prezentat lucrarea „Utilizarea produsului software EASY FLASH, curs opţional de informatică”, semnată de prof. Şchiopu Liliana (coord), prof. Gîju Adriana (coord.) și elevii Stoe Andrei și Cojocaru Marian. Lucrarea a fost publicată în volumul CNIV 2016.
Echipa mixtă a fost coordonată de prof. de informatică Liliana Şchiopu – Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova și de prof. de matematică Adriana Gîju – Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova. Doamna prof. Gîju Adriana a invitat la lucrările CNIV 2016, în plenul conferinței, un grup de 10 elevi de la Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova. Impresiile acestora, după acest eveniment, sunt prezentate mai jos.
„Am simţit emoţii pe care nu le-am mai simţit vreodată, și anume, curajul și entuziasmul de a învăţa şi de a colabora cu personalităţi deosebite ce proiectează viitorul. Participarea în plen la lucrările CNIV 2016, m-a făcut să cred că sunt lucruri şi momente în viaţă care au un impact special asupra viitorului nostru.Tehnologia este într-un proces de dezvoltare, există oameni minunaţi care încearcă, şi care au reuşit să ne conducă spre lumea calculatorului, o lume care se bazează și pe modul de comunicare în sistem virtual. Această conferinţă a fost un eveniment special pentru mine, deoarece am realizat că totul este bazat pe gândire, că noi toţi trăim momente unice, şi că viaţa are multe aspecte legate de cum ştim să ne coordonăm modul de învăţare şi de realizare a performanţelor. Vă mulţumesc din suflet pentru că am realizat următoarea concluzie: „Esenţialul vieţii noastre se bazează și pe informatică!” Cuibuş Mădălina, elevă
„Am rămas surprins impresionat de activitățile desfășurate la CNIV 2016, prima conferinţă la care am participat până acum. Am apreciat şi locaţia superbă, „Sala Albastră“ de la Universitatea din Craiova. Printre lucrările prezentate mi-a captat atenţia prezentarea și proiectul d-lui Prof. Radu Jugureanu ce a expus noi metode de învaţare, pentru meserii ce încă nu există, realizând o dezbatere critică, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi pedagogic.” Lupu Andrei, elev
„Aş putea spune că am rămas surprins plăcută de această conferinţă , evenimentul CNIV 2016 desfășurat la Universitatea din Craiova. Am aflat lucruri foarte interesante de la personalităţi de prim rang din România. Aceştia au reuşit să-mi acapareze atenţia cu lucruri de știut pentru viitor. Modul de expunere şi cel de redactare a prezentărilor a fost foarte explicit. Cred că am început să mă gândesc să dau mai mare importanță disciplinei Informatică, și utilizării calculatorului în activitatea de învățare. Mi-aş dori să particip la asemenea conferinţe și in viitor. Vă mulţumesc foarte mult pentru invitaţie!” Munteanu Beatrice, elevă
„Sunt foarte bucuroasă că am avut prilejul și norocul să participat la lucrările din plen de la CNIV 2016. Mi-a făcut o mare plăcere deoarece am aflat lucruri noi, cum ar fi profesiile IT despre care, sincer, nu ştiam că sunt în număr atât de mare. De asemenea, concursul la care au participat elevi coordonaţi de profesorii lor, m-a uimit, întrucât nu credeam că adolescenţi i din ziua de astăzi -ce sunt în mare majoritate, foarte nepăsatori, pot face experimente demne de admirat. În felul acesta, toate aceste trăiri de la CNIV 2016 mă motivează în viitor şi pe mine.” Boiu Maria Tania, elevă
„Am fost onorată să particip la această conferinţă prin intermediul căreia am cunoscut oameni cu suflete frumoase şi cariere impresionante. Încă de la primele cuvinte rostite de cei prezenţi, am rămas profund impresionată de bogăţia cunoştinţelor pe care le deţineau, şi de modestia pe care o afişau, în ciuda faptului că sunt mari specialiști în domeniul lor de activitate. Viziunea domnului Prof. Radu Jugureanu, asupra viitorului mi-a captat în mod cert atenţia reuşind chiar să mă pună pe gănduri cu privire la ce urmează cât mai curând. Emoţiile puternice m-au cuprins în momentul în care am observat entuziasmul dumnealor, când au dedus că noi, reprezentanţii adolescenţilor, ne-am lăsat purtaţi în impresionantele taine ale informaticii. Îmi doresc ca participarea mea la conferinţa CNIV să nu se opreasă aici, pentru ca să descopăr următoarele lucrări ale acestor oameni speciali. Vă multumesc pentru această frumoasă ocazie pe care mi-ați oferit-o!” Grigore Gabriela, elevă
„Ce mi-a plăcut prin participarea în plen la lucrările CNIV? Tot ce areprezentat primirea noastră, discursurile de la deschidere, prezentările din sesiunea specială, discuțiile din pauzele conferinței. Toate prezentările au fost deosebit de interesante, organizarea destul de bine pusă la punct, iar dezbaterile pe baza anumitor subiecte au fost interesante și provocatoare. Pentru mine a fost o experienţă frumoasă, puțin obositoare, dar mult prea plăcută, şi care mi-a stârnit destul de mult interes. Mi-aş dori mult, dacă se poate să pot studia prezentările din cadrul conferinţei pentru a-mi aprofunda noţiunile ce mi-au stârnit curiozitatea. Aştept cu nerăbdare următoarea conferinţă CNIV! ” Amzvloiu Teodor, elev