New Europe College (NEC) – Institutul pentru Studii Avansate a lansat competiția anuală pentru bursele de cercetare pentru anul academic 2017-2018. Programul se adresează universitarilor/cercetătorilor români din domeniile ştiinţelor umaniste, sociale şi economice.
Condiţii de participare:
Candidatul trebuie să deţină titlul de doctor. Se va acorda prioritate candidaţilor sub 40 de ani şi celor care nu au mai beneficiat de burse NEC.
O bună cunoaştere a limbii engleze este dezirabilă. Limbile de lucru sunt limba engleză, franceză și germană.
Durata bursei: a) bursa se acordă pentru un an academic (10 luni, din luna octombrie până în luna iulie) sau b) bursa pentru un semestru (din luna octombrie până în luna februarie, sau din martie până în iulie).
Bursa constă dintr-un stipendiu lunar de 750 de euro (neimpozabili), cazare și transport internațional de la și către țara gazdă a bursierilor la începutul și la sfârșitul perioadei de stagiu. Bursierii care stau un an academic întreg vor beneficia de un stagiu de cercetare de o lună în străinătate într-un centru pe care îl pot alege (1500 de euro pentru transport, cazare și per diem).
Bursierii vor lucra la propriile lor proiecte și vor lua parte la evenimentele științifice organizate de Colegiul Noua Europă. La sfârșitul perioadei de cercetare, bursierii vor preda un studiu care reprezintă rezultatul cercetării lor. Studiile vor fi incluse într-o publicație NEC.
Modalităţi de înscriere:
Dosarele de candidatură vor fi trimise numai în format electronic, la adresa de e-mail: applications @ nec . ro.
Vă rugăm să menţionaţi la rubrica Subject a mesajului următoarele cuvinte: „Burse NEC”.
Termenul limită de primire a dosarului de candidatură este 16 ianuarie 2017.
Nu vor fi luate în considerare candidaturile incomplete sau cele primite după această dată.
Veţi primi prin e-mail o confirmare referitoare la documentele dumneavoastră în termen de 14 zile de la data limită a trimiterii dosarului de candidatură.
Rezultatele preselecției vor fi anunțate candidaților prin e-mail la sfârșitul lunii martie 2017. Candidații selectați vor fi invitați la un interviu, care va avea loc la New Europe College, în zilele de 3-5 mai 2017.
Formularul de participare la concurs, instrucțiunile de completare și alte informații privind New Europe College pot fi obținute de mai jos:
Application_Form_NEC-International_2017-2018.doc
Application_Guidelines_NEC_International_2017-2018.doc
Call_For_Applications_NEC_International_2017-2018.doc
sau solicitate prin e-mail, la applications @ nec . ro.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. 021 307 99 10 – între orele 10:00-17:00 ale fiecărei zile lucrătoare.
Adresă: New Europe College, str. Plantelor 21, 023971 Bucureşti