Departamentul de Filologie Clasică şi Neogreacă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti în colaboare cu asociaţia culturală ,,Protagoras” anunţă scoaterea la concurs a unei burse de cercetare în domeniul studiilor neoelene în valoare de 500 de euro net lunar în perioada ianuarie 2016-septembrie 2017.
Condițiile minime de participare sunt cunoașterea foarte bună a limbilor neogreacă și română și deținerea unei diplome de licență în filologie sau studii (neo)elene ori în domenii conexe.
Persoanele interesate sunt rugate să trimită până la data de 15 noiembrie 2016 un curriculum vitae şi o listă de lucrări de specialitate la adresa electronică t_dinu@yahoo.com. În urma analizei CV-urilor vor fi selectaţi candidaţii care vor participa la un interviu organizat miercuri, 16 noiembrie 2016, în cadrul căruia aceștia îşi vor prezenta proiectul de cercetare în limba română şi în greacă.
Obligaţiile bursierului constau în redactarea, sub îndrumarea conf. univ. dr. Tudor Dinu, a unei lucrări originale de cercetare de minimum 50 de pagini în domeniul studiilor neoelene, de preferinţă cu privire la elenismul din Ţările Române. În cazul în care lucrarea de cercetare îndeplineşte cele mai înalte standarde ştiinţifice, aceasta va fi publicată pe cheltuiala asociaţiei culturale ,,Protagoras”.