Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) al Universității din București organizează în zilele de 11 și 12 noiembrie 2016, la Facultatea de Litere, Colocviul Internațional New Treatments Of The Figure In Literature And Visual Arts / Nouveaux Régimes De La Figure. Littérature Et Arts Visuels, în cadrul proiectului de cercetare „Figura – Corp, Artă, Spațiu, Limbaj” (PN-II-RU-TE-2014-4-0787), sprijinit de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), director de proiect: Laura Marin.
Cercetători consacrați și tineri cercetători din Franța, Belgia, Elveția, Marea Britanie, Olanda, Italia, Germania, Statele Unite ale Americii și România se reunesc în jurul acestei teme pentru a pune în discuție dinamica și rolul pe care îl joacă figura, figuralul, figurabilitatea în reflecția teoretică actuală și practicile artistice contemporane. De la istoria artei la estetică și psihanaliză, de la retorică, poetică la studiile despre imagine, de la literatură, pictură la film, dans și arhitectură intervențiile participanților propun o abordare transversală a termenului de figură, care obligă disciplinele să iasă din cadrele în care s-au fixat pentru a studia imaginea și limbajul ca forme complexe de experiență umană, și nu doar în organizarea lor structurală.
În deschiderea conferinței vor lua cuvântul domnii prof. univ. dr. Laurențiu Leuștean, Prorector al Universității din București, și prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, Director al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul Universității din București.
Prima zi a conferinței se va deschide cu o serie de comunicări susținute de către Bertrand Rougé (Universitatea din Pau), Laurent Jenny (Universitatea din Geneva) și Éric Marty (Universitatea Paris 7).
A doua zi a conferinței va continua cu o serie de comunicări care vor fi susținute de Sjoerd van Tuinen (Universitatea Erasmus din Rotterdam), Kamini Vellodi (Universitatea din Edinburgh) și Bart Verschaffel, (Universitatea din Gent).
Programul integral al conferinței New Treatments Of The Figure In Literature And Visual Arts poate fi accesat aici.
Limbile de comunicare ale conferinței sunt engleza și franceza.
Membrii echipei de proiect / Comitetul de organizare: Laura Marin (cercetător postdoctoral, CESI-UB), Anca Băicoianu (cercetător postdoctoral, CESI-UB), Vlad Ionescu (cercetător postdoctoral, Universitatea din Hasselt/CESI-UB), Andrei Lazăr (cercetător postdoctoral, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca/CESI-UB), Alexandra Irimia (student-doctorand, SD-SITT/CESI-UB), Alina Vlad (student-doctorand, SD-SITT/CESI-UB) și Alexandru Maxim (tehnician de proiect, CESI-UB).